Project Description

AJUTOR PENTRU SPITELE

Proiectul „Ajutor pentru spitale” a primit răspunsul oamenilor de bine ceea ce a facut posibila achizitionarea a 2 lămpi bactericide VFS 100 Medivent care au rolul de a decontamina aerul și suprafețele! Am ajuns si in cabinetele medicilor de familie din localitatile Breasta, Podari si Maracinele si am ajutat cu halate, bonete și măști donate de Europrotect. In total 150 de echipamente de care medicii aveau foarte mare nevoie.

Au fost livrate 500 de măști FFP2, iar acestea au fost distribuite în secțiile ORL, UPU, Anatomie patologică, Chirurgie pediatrică și Chirurgie 3 la Spitalul Județean de Urgență Craiova. La Spitalul Municipal Filantropia au ajuns 35 de viziere.

A III-a etapă din cadrul proiectului „Ajutor pentru spitale” s-a concluzionat prin achiziționarea altor 1.000 de măști (frunizate de catre prietenii nostri de la Luxuro – Dantela, Broderii, Tulle si Tesaturi) și distribuirea acestora către personalul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

Suntem fericiți că suntem considerați un punct de sprijin pentru cadrele medicale, ne bucurăm că am putut fi alături de ele și de data aceasta. Mulțumim, de asemenea, pentru încredere si sprijinul acordat:  Ziarul Sanatatea, Alina Trana, Mihaela Birceanu, Electroputere Mall, BIG BEN, Octagram Creative, Grosbi Exim, Camataru-Com Trans, Amg Agregate, Nituro Ind, Nitela Impex, dar și tuturor celor care au contribuit în această perioadă greu încercată și au decis să aloce din venitul lor o sumă pentru a susține proiectul „Ajutor pentru spitale”.

Împreună am reușit să donam echipamente cadrelor medicale în valoare de 8.000 €.